Dezbaterea din cadrul seminarului organizat de Fundația Biserici Fortificate pe tema “Biserici Fortificate Deschise: transparență, inovare și sensibilizare” a pus în lumină o serie de perspective și reflecții pe care ne-am hotărât să le explorăm și în organizarea Atelierului AvantGuards, atelier susținut cu reprezentanți ai asociațiilor care au luat în concesiune o biserică fortificată prin contract direct cu Consistoriul Superior sau Districtual al Bisericii Evanghelice din Romania. Prin aceste contracte, ei au devenit parteneri direcți ai Fundației și ai Bisericii Evanghelice din Romania în gestionarea patrimoniului cultural bisericesc. Această inițiativă a fost susținută de către Asociația CasApold, ei având deja o experiență de peste 15 ani în gestionarea ansamblului Bisericii Fortificate din Apold de Mureș.
Scopul Atelierului AvantGuards găzduit de către Pensiunea Trappold și dezvoltat in colaborare cu Asociația CasApold, satul Apold, jud. Mureș, între 29.11-01.12.2019 a fost acela de a explora tema enunțată mai sus într-un context mai specializat și ancorat în realitatea „on the ground” în care aceste asociații operează în activitatea lor zilnică.
Obiectivele concrete ale atelierului au fost de a crea o platformă de dialog pentru aceste asociații, de a cunoaște nevoile și strategiile lor în gestionarea patrimoniului cultural bisericesc aflat în custodia lor și de a discuta idei de proiecte concrete care să asigure un viitor sustenabil al bisericilor fortificate.
Atelierul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, concentrându-se în prima zi pe inițierea în tematica propusă și cunoașterea participanților printr-un exercițiu interactiv de mapping vizual al profilului fiecărei asociații. Scopul acestui exercițiu a fost acela de a identifica în primul rând o baza comuna din punctul de vedere al abilitaților fiecăreia (știm să), formelor de gândire (suntem unici ), instrumente (folosim) și nevoi concrete (provocări ).
O altă bază comună pe care am încercat să o dezvoltăm prin acest exercițiu și pe parcursul întregului atelier s-a axat pe identificarea unor valorile comune (valori), viziuni asupra unui viitor al bisericilor fortificate (dorim să), percepția comună a rolului pe care fiecare asociație îl joacă în managementul bisericilor fortificate, un limbaj comun care ajută pe de-o parte la comunicarea între fiecare asociație cât și la comunicarea coerenta a activităților acestor asociații către societate/comunitate/actori externi. Am pornit de la premisa că prin constituirea ambelor baze se ajunge la crearea unui acord de colaborare și a unei relații de încredere între asociații, încurajând explorarea potențialului lor ca și „rețea-network” și avansarea unor proiecte comune.
În ciuda provocărilor pe care fiecare asociație o întâmpină în realizarea proiectelor sale, determinarea lor de a urma acest drum a fost puternic subliniată de viziunea fiecăruia asupra viitorului bisericilor fortificate:
Asociația Renascendis, reprezentată de către președintele acesteia, Radu Bârlă, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Felmer:
Dorim sa asigurăm existența pe termen lung a bisericii evanghelice din Felmer și a moștenirii culturale săsești în general. Asociația Renascendis, Biserica Fortificată din Felmer.
Asociația CEPIT , reprezentata de către Ruth Istvan, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Hosman:
Dorim să arătăm ca există viață în comunitățile care au reușit să stabilească o legătură cu biserica ca și monument istoric, spiritual și cultural.
Asociatia CasApold, reprezentată de Ania și Sebastian Bethge, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Apold de Mureș:
Dorim să creăm o punte între comunitate și patrimoniul cultural al acesteia și să re-restaurăm autenticitatea Bisericii Fortificate din Apold.
Asociația Culturală Villa Abbatis, reprezentată de Mihai Barbu, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Apoș:
Dorim să creem un spațiu în incinta bisericii unde oamenii să se simtă bine, să fie un spațiu cultural, social și spiritual reintegrat în viața comunității locale.
Asociația Churchfortress e.V. Friends of Hundertbücheln, reprezentată de Anamaria Banu, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Movile:
Dorim să salvăm patrimoniul cultural și peisajul natural, contribuind la creșterea turismului și dezvoltarea unei micro-economii sustenabile, bazată pe meșterșuguri și metode agricole tradiționale.
Fundația Anima Viva, reprezentată de Ioana si Cristian Crestincov , viitori AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Gherdeal:
Dorim să contribuim la dezvoltarea sustenabilă a satului în acord cu natura și transformarea bisericii într-un spațiu cultural-artistic de referință pe plan local, național și internațional.
Asociatia P.A.T.R.U., reprezentată de Ligia și Raoul Pop, AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Pelișor-Sibiu:
Dorim să organizăm evenimente culturale, să asigurăm sustenabilitatea economică a fiecărui ansamblu și parteneriate cu alți administratori de biserici fortificate.
Asociația ARCUS, reprezentată de Lorand Kiss și Alexandru Filip , AvantGuards ai Bisericii Fortificate din Filitelnic:
Dorim să creem un centru de restaurare și o rețea pe baza ajutorului reciproc.
Fiecare asociație a subliniat că este „o obligație morală” de a încerca să salveze patrimoniul cultural local și s-au bazat în această „aventură” pe capitalul social (rețeaua de prieteni, legături/partneriate cu alte organizații-asociații, sfera de influență, etc), capitalul simbolic-reputație (felul în care este percepută asociația, credibilitatea ei) și capitalul cultural – expertiza în domeniu și determinarea de a duce proiectul până capăt.
Eforturile, munca zilnică și deschiderea lor, îi recomandă pentru a le descorperi mai departe activitățile și a le recunoaște rolul pozitiv în salvarea bisericilor fortificate din Transilvania. Vă invităm să îi vizitați și să le susțineți proiectele.
Acest proiect este finanțat de Ministerul Bavarez pentru Muncă, Societate, Familie și Integrare și de la Asociația Comunităților Săsești din Transilvania.